As vrea sa ne jucam ceva. Dar nu stiu ce. Aparent de la o varsta devine destul de greu sa fim jucausi. De ce? Simplu! Pentru ca ne inconjuram de prea multa ‘realitate’ si prea putina ‘viata’. Da, le-am pus intre ghilimele pentru ca am uitat regulile ortografice… Haters! Nu, le-am pus intre ghilimele dintr-un motiv relativ simplu – nu puteam sa le pun intre asterixuri pentru ca s-ar fi Bold-uit automat, duh!

Lasand gluma la o parte, a devenit din ce in ce mai complicat sa gasesti oameni cu mintea deschisa desi toti ne laudam ce deschidere avem. Ce-i drept, nu am luat in considerare daca cei ce se dau ‘deschisi’ vorbesc despre ‘open mindness’ sau deschiderea minima legala a unui teren pentru a putea obtine autorizatie de constructie. Ma fascineaza modul obsesiv (si ostentativ) de a ne raporta la vacantele pe care le-am avut sau urmeaza sa le avem, cum de cand am fost eu draga nu-stiu-unde m-am intors atat deschis/a de nu ma mai inchide nici armata. Aceasta ar fi o categorie; exista o alta categorie de fiinte umane care nu pleaca din fata blocului dar totusi se dau cosmopoliti. Si evident, ca orice cosmopolit in toata regula, sunt super dechisi la tot ceea ce este nou desi nu-l inteleg si mai ales sa nu fie ‘prea nou’. Desi este redundant (vedeti cate cuvinte stiu?) sa le explicam in ce consta, in esenta, idea de a fi dechis la tot ceea ce este nou, tot am s-o fac. Deh, trebuie sa umplem pagina asta cu tot felul de cuvinte. A-ti cumpara un iPhone si a sta, hipnotizat parca, pe Whatsapp nu reprezinta nimic atat timp cat tu stai de vorba despre aceleasi nimicuri cu aceiasi oameni pe care ii vezi cand iesi din casa ce au ca status bine cunoscutul citat din Kant: ‘Sagadigadaga mi se rupe stanga’. Ce incerc sa spun este ca tehnologia nu aduce neaparat si ‘open mindness’ ci din contra, ne ofera o platforma si un univers mai larg sa ne facem auzite parerile preconcepute (a se vedea si exemplul de fata). Bun, deci nu am descoperit nimic nou… Si totusi, de ce scriu acest blogpost? Din cauza frustrarii ce ma incearca de fiecare data cand deschid televizorul si vad tot felul de importanti/importante, explicandu-ne in primul rand cum ei nu judeca, nu comenteaza, pentru ca ei au vazut multe la viata lor si nu-i deranjeaza absolut nimic in afara de… ‘orice si mai ales tot’.

Dar oare daca incercam sa nu ne mai luam atat de in serios? Daca oare acceptam orice e frumos si bun fara sa ne erijam in criticii supremi si fara sa incercam sa explicam tuturor pe unde ‘face gaina pipi’, se poate? Ce-ar fi sa incercam intr-o zi sa privim viata pur si simplu – asa cum poate o faceau bunicii sau chiar parintii nostri acum ceva ani in urma? In fine, poate viata n-ar mai fi atat de trista.

Imi place modul in care eu va indemn cu tarie sa faceti acest lucru, insa nici eu nu aplic aceasta atitudine de fiecare data… dar macar incerc. Haideti sa ne jucam putin din cand in cand si poate macar in acest fel o sa devenim mai buni. Eu promit sa incerc sa va distrez pe cat de mult posibil macar o data pe saptamana. 🙂 De ce? Pentru ca n-as vrea sa ne trezim intr-o dimineata cu o dorință bruscă de a ne zbura creierii si nici sa postam pe Facebook statusuri de genul Some call it alcoholism, I call it keeping my emotions hydrated.

Cam atat pentru astazi; mai multe urmează… in episoadele urmatoare!

Alex

-The art of being myself in modern times-

(sursa cover photo: boaredpanda.com)

Ti-a placut acest articol? Primeste-le pe urmatoarele pe e-mail

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ